10 ani, peste 300 de copii grav bolnavi aduşi pe calea vindecării
Programul Ajută Copiii! a fost lansat de Fundaţia Ringier în 2012 și de atunci susţine și promovează poveştile unor copii luptători, în scopul de a le salva viața.
Pentru aceia care duc bătălia cu boli teribile, singurul sprijin sunt părinţii, care au, adesea, posibilități materiale limitate. Rolul nostru, al Fundaţiei Ringier, este tocmai de a le oferi armele potrivite luptei pentru supravieţuire.
Am încercat să ajutăm în diferite moduri: am rezolvat probleme birocratice când a fost necesar, am dat soluţii atunci când păreau să nu mai existe sau i-am pus în contact cu cei mai potriviţi medici. Totuşi, salvarea acestor copii se reduce, de cele mai multe ori, la bani, iar copiii din programul nostru au nevoie de sume imense.
De exemplu, doar trei din beneficiarii noştri din 2015 au avut nevoie de 250.000 de euro. Cu aceşti bani, unele ONG-uri reuşesc să sprijine mii de copii, achiziţionându-le hrana zilnică, haine sau rechizite. Misiunea noastră principală este însă alta: nu îmbunătăţirea vieţii micuţilor, ci garantarea dreptului la însăşi această viaţă.
Datorită donatorilor generoși am reușit de-a lungul anilor să direcționăm aproximativ 15.000.000 de lei. Prin donații prin sms la 8828, transfer bancar, redirecționarea a 2% sau 20%, oameni cu suflet mare au reușit să salveze astfel peste 300 de copii. Mai multe despre cum puteți ajuta cu bani găsiți aici. Ne puteți ajuta însă și în organizarea unor evenimente caritabile, cu spații, idei sau participarea dvs. Scrieți-ne la [email protected]
Ajută copiii! este principalul proiect umanitar al Fundației Ringier. Înfiinţată în România în 2008, Fundaţia Ringier face parte din Grupul Ringier, cea mai mare companie media elveţiană şi cel mai mare grup de presă scrisă din România.