Alături de copiii din Ucraina. Poveste din trenul care duce spre graniță: Oamenii mor de foame și de sete în subsolurile blocurilor bombardate. Dacă ies sunt vânați de lunetiști, ca în jocurile pe calculator”.

Începutul războiului l-a prins undeva într-o țară din vestul Europei, unde, de ani buni, era detașat de compania ucraineană pentru care lucrează. S-a urcat în primul avion și a plecat spre România pentru a-și putea întâlni, la frontieră, familia – soție, copii, printre care și un bebeluș de doar câteva luni, mama și sora. În trenul București-Suceava, pe durata celor șase ore ale călătoriei – poate cele mai grele și mai lungi din viața sa -, Alexander (47 de ani), a vorbit mai tot timpul la telefon cu ai lui. Au plâns împreună, s-au încurajat unul pe celălalt. Dar a și povestit drama trăită de ucraienii în timpul invaziei rusești. Pentru acești oameni care fug din calea războiului, Fundația Ringier România și ziarul Libertatea au lansat campania umanitară Alături de copiii din Ucraina”.

Întreaga sa familie a lăsat totul și a fugit din Kiev-ul bombardat

Cu o geantă mică, de umăr și cu un laptop. Și cu ceva bani la el. Cu atât a plecat Alexander din inima Europei, acolo unde lucra, atunci când a primit telefon de la soție că rușii bombardează Kievul. Bărbatul și-a calculat pașii în așa fel încât să ajungă exact la timp în vamă la Siret, localitate de frontieră cu Ucraina pe unde urma să intre în România familia sa. Opt persoane, printre care cei doi copii ai săi care nu au împlinit cinci ani, și un bebeluș de doar câteva luni. Toți refugiați din calea morții pe care obuzele, tancurile și gloanțele armatei ruse o semănau deja în Kiev.

Frontiera, româno-ucraineană, punctul inițial de întâlnire

Zborul cu avionul până la București a fost urmat de călătoria cu trenul până la Suceava, garnitură în care Alexander întreba, disperat și speriat, în ucraineană și în engleză, cum poate să ajungă în vamă la Siret. Așa i-a cunoscut pe voluntarii Asociației Licuricii fericiți”, cei care dau o mână de ajutor Fundației Ringier România – cea care a inițiat și finanțează campania Alături de copiii din Ucraina” -, la oferirea donațiilor strânse în cadrul acestui program umanitar.

„Cei doi copilași ai mei, care nu au încă cinci ani, și soția sunt acolo. De fapt, fug de acolo împreună cu mama mea, cu sora mea, cu un bebeluș… Sunt opt persoane. Nu se mai poate supraviețui în Kiev. La noi (n.r. în Kiev) mor oameni sub dărâmături, sub blocurile bombardate. Mor în subsoluri de foame și de sete. Dacă ies să caute apă și hrană sunt luați la țintă de lunetiști. Civili nevinovați sunt vânați ca în jocurile pe calculator”, povestește Alexander.

Plâng fără putința de a se îmbrățișa

Dorul de familie îl mistuie și își sună soția. O face de câteva ori în fiecare oră scursă din călătoria spre frontieră. Femeia și copiii plâng. La fel și bărbatul care ne face cunoscută drama lor, oameni obișnuiți deveniți peste noapte refugiați. Oameni care se mai au doar pe ei și speranța că armele vor tăcea. Plâng împreună fără putința de a se îmbrățișa, dar își vorbesc cu cuvinte înecate în lacrimi despre curaj. Și despre puterea de a reuși, împreună, în fața morții.

„Am crescut cu sticla de lapte și arma sub pernă, așa că o să supraviețuim”

Alexander luptă pentru poporul ucrainean în felul său. Spune că, printr-o organizație umanitară, încearcă să furnizeze căști și veste antiglonț civililor, cei mai expuși atacurilor, oameni fără apărare.

„Convoaiele umanitare cu alimente, apă și medicamente ajung cu mare greutate la populație pentru că sunt atacate de ruși. Oamenii sunt flămânzi, bolnavi, deshidratați. Când totuși ajutoarele ajung, ei nu mai așteaptă să fie descărcate. Își iau singuri. Dar noi am crescut cu sticla de lapte și arma sub pernă, așa că o să supraviețuim”, mai spune ucraineanul care vrea să intre în Ucraina pentru a se alătura celor care luptă pentru țara lor.

„Vrem să mai vedem o dată raiul, pentru că nu se știe ce se va întâmpla cu noi”

La capătul celor șase ore petrecute în tren și după alți aproape 70 de kilometri înghțiți pe șosea, Alexander și-a întâlnit familia. O parcare din Câmpulung Moldovenesc – unde soția lui a fost învățată să ajungă – , a fost teatrul unor scene emoționante cum rar se pot vedea. Din nou lacrimi, dar de astă dată bieții oameni s-au putut îmbrățișa. S-au putut strânge la piept unii pe alții.

După o perioadă petrecută la o pensiune-muzeu din Câmpulung, Alexander și familia lui au luat drumul Austriei. Acolo îi aștepta o familie de români. Înainte de a pleca din România, s-au plimbat câteva ore prin oraș. Să mai fie personaje ale unei povești despre oameni și oamenie. Vrem să mai vedem o dată raiul, pentru că nu se știe ce se va întâmpla cu noi”.

Alături de copiii din Ucraina” este o campanie umanitară lansată și finanațată de Fundația Ringier România

Alături de copiii din Ucraina” – SMS 8826

Alexander și ai lui au plecat din România, dar aici au rămas alte câteva zeci de mii de mame, de copii care au nevoie de ajutor. De aceea, Fundația Ringier România și ziarul Libertatea au lansat campania umanitară „Alături de copiii din Ucraina”.

Campania umanitară Alături de copiii din Ucraina” va continua și cu ajutorul oamenilor cu suflet mare, prieteni ai fundației care, ori de câte ori a fost nevoie, au întins o mână de ajutor celor aflați în suferință. Cei care doresc să le fie aproape acestor oameni – printre care sunt și peste 30.000 de copii -, pot dona la sms 8826 – număr unic obținut în regim de urgență de Fundația Ringier România -, sau folosind conturile fundației.

Sumele obținute de la donatori în cadrul acestei campanii umanitare, la care se va adăuga și o contribuție a fundației, vor fi folosite pentru achziționarea de medicamente de primă necesitate, dezinfectanți, alimente, apă, produse de igienă, pături și lenjerii.

Sprijin pentru refugiații ucraineni

Produsele, bunurile sunt redirecționate prin voluntari ai fundației sau prin intermediul unor ONG-uri partenere. Deja, Fundația Ringier România, cea care a inițiat și finanțează campania Alături de copiii din Ucraina”, a derulat acțiuni umanitare în vamă la Isaccea, la Protoieria Niculițel și la Măcin iar alte programe se află în derulare în zona de graniță cu Ucraina.

Suma alocată cauzei este de 2 Euro

Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.

Campanie realizată cu sprijinul Digi Mobil, Orange Romania, Telekom Romania Mobile şi Vodafone Romania


Se pot face donații și în conturile Fundației Ringier România

Cei care doresc să fie parte a acestei campanii umanitare lansată de Fundația Ringier România pot dona și în următoarele conturi ce aparțin fundației:

RO98 BACX 0000 0012 7457 7001 – RON

RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177 – EUR

Citește mai multe despre copiii pe care FUNDATIA RINGIER ii sprijina de 8 ani la rubrica AJUTA COPIII

Cu sprijinul nostru, îşi pot relua copilăria!