Micuțul Hari are nevoie de 300.000 de euro pentru operație și tratament în Franța. Copilul de trei ani suferă de neuroblastom de gradul IV, cu metastaze.
Are doar trei anișori, dar destinul îl încearcă acum cât pentru o viață. Alexandru Haralambie Istrate, din București, a fost diagnosticat acum câteva luni cu neuroblastom în stadiu IV, o formă de cancer care i-a afectat sistemul nervos central, dar și mai multe organe. Pentru ca visului de copil să nu i se frângă aripile, Hari are nevoie de 300.000 de euro, bani pentru operații și tratamente în Franța.
Un pas făcut ceva mai nesigur, o durere surdă la șold care-l apăsa la mers. Apoi, într-o seară, părinții l-au găsit chircit în pat. Hari mai putea să pună picioarele în pământ, nu mai putea să facă nici un pas din cauza durerii atroce.
Au urmat controale ale căror prime răspunsuri indicau doar niște inflamații, efecte secundare ale unor viroze peste care puștiul tocmai trecuse. Părinții lui – Adina (29 de ani) și Romeo (38 de ani) -, nu s-au mulțumit cu aceste investigații care, din nefericire, aveau să fie complet contrazise de testele la care băiețelul lor a fost supus ulterior.
”Am crezut că înnebunim când ne-au spus diagnosticul. Neuroblastom de gradul IV cu metastaze în măduva osoasă. La diagnosticare, copilașul nostru avea măduva spinării afectată în proporție de 80 la sută, plus metastaze în corp. Cancerul i-a cuprins aorta, i-a afectat glanda suprarenală și a modificat poziția rinichiului stâng. O tumoră mai mare decât o portocală pe care au găsit-o în spatele bazinului, sub rinichi”, povestește Romeo Istrate, tatăl lui Hari.
Băiețelul a făcut deja peste 80 de ore de chimio
Cum boala a fost descoperită într-un stadiu avansat, băiețelul a fost prins rapid – după alte consulturi medicale și investigații de imagistică -, într-un program intensiv, personalizat, de chimioterapie. Hari a devenit, pe rând, pacientul Institutului Oncologic București (IOB) și al Spitalului ”Luis Țurcanu” din Timișoara unde a adunat peste 80 de ore de terapie injectabilă.
În paralel, părinții lui Hari i-au trimis dosarul medical în Franța, la Spitalul ”Gustave Russy”, unde micuțul a ajuns după ce oncologii parizieni au studiat cazul.
”Acum, Hari al nostru, Pititcu, așa cum îi spunem noi, este internat în Franța. E acolo cu mama lui, iar eu fac naveta la câteva săptămâni. Conform programului stabilit de specialiștii francezi, băiețelul nostru va fi operat pentru extirparea tumorii după care va fi supus unui transplant de celule stem. Apoi, timp de o lună, va fi ținut într-o cameră specială sterilă pentru a se vedea cum a primit organismul său celulele noi”, spune tatăl băiețelului.
”Să-i dăm lui Hari șansa la viață!”
Toate aceste proceduri medicale, vitale pentru micuțul Hari sunt extrem de costisitoare pentru familie. Statul Român se implică, conform legislației, în decontarea unor cheltuieli (aproximativ 170.000 de euro), dar Hari tot mai are nevoie de o sumă uriașă. Este vorba de alți 300.000 de euro, tratamente, operații, cazare, hrană și transport.
”Sumele sunt astronomice, de neconceput pentru noi, oameni simpli. Dar, cu ajutorul oamenilor, sperăm să putem să strângem acești bani și să-i redăm copilăria lui Hari. De fapt să-i dăm șanșa la viața!”, este mesajul lui Romeo Istrate, tatăl lui Hari.
Cei care doresc să îl ajute pe Hari, o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul «HARI». Donează prin sms, online, prin PayPal sau transfer sau redirecționează 2 % din impozitul pe venit către Fundația Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro.
*Suma alocată cauzei este de 2 euro și banii se rețin o singură dată. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.
Citește mai multe despre copiii pe care FUNDATIA RINGIER ii sprijina de 7 ani la rubrica AJUTA COPIII.