La 11 luni, Tudor abia o poate zări pe mămica lui. Șansa micuțului vine de la o clinică din Franța.
În urmă cu trei luni, părinții lui Tudor, o minune de băiețel în vârstă de 11 luni, au aflat că puiul lor riscă să rămână fără vedere din cauza unei tumori maligne oculare bilaterale. Şi cum în România medicii nu i-au dat mari speranțe micuțului, părinții au decis să plece în străinătate în încercarea de a găsi o soluție, o șansă cât de mică, pentru ca puiul lor să învingă cancerul și să nu-și piardă vederea definitiv.
Lui Tudor îi fugea un ochișor
Tudor a fost așteptat cu mare nerăbdare de tinerii lui părinți, care i-au mulțumit lui Dumnezeu pentru minunea pe care au primit-o în ziua în care a venit pe lume. Primele luni de viață ale micuțului au fost perfecte. Copilul, extrem de vesel, era iubit de întreaga familie, dar și de vecini. Într-o bună zi, pe când Tudor avea în jur de 7 luni, mămica lui, Elena, a observat că îi fuge un ochișor. S-a gândit că poate are o formă ușoară de strabism, dar, pentru a fi sigură, a mers la medicul pediatru să ceară o părere. Acesta a liniștit-o și i-a spus să lase copilul în pace că nu are absolut nimic, că este normal ca bebelușilor să le mai fugă ochișorii. Nemulțumită totuși de răspunsul pe care îl primise, Elena a decis să consulte și un specialist oftalmolog.
“Ziua în care am aflat că puiul meu suferă de cancer”
După un control amănunțit și o ecografie, femeia avea să primească cea mai grea lovitură din viața ei. Tudor suferea de retinoblastom bilateral, adică tumoare malignă oculară care se dezvoltă în retină. “Nu am să uit niciodată ziua în care am aflat că puiul meu suferă de cancer și că riscă să-și piardă vederea pentru totdeauna. A fost cea mai cumplită zi din viața mea. Mă tot gândesc de atunci că ochișorii lui nu vor mai putea să vadă niciodată această lume, chipurile noastre, ale copiilor, soarele, cerul, luna… el va putea doar să audă și să simtă. Și tare rău mă doare. Speram să-l văd alergând, jucându-se, citind, mergând la școală cu prietenii lui. Dar, din nefericire, el nu va avea parte de toate acestea”, povestește mămica puiul de 11 luni.
Imediat după ce au aflat diagnosticul, părinții lui Tudor au mai primit o lovitură. Medicii le-au spus că în ţara noastră nimeni nu le va opera copilul, din cauza lipsei aparaturii necesare. Disperați, aceştia au început să caute soluţii la diferite clinici din străinătate și au aflat că puiul lor ar putea primi tratamentul adecvat si ar putea fi operat în Franţa. Nu au stat foarte mult pe gânduri și, cu eforturi financiare uriașe, au plecat spre țara în care băiețelul lor ar avea o șansă să se vindece de cancer. Aici, copilul a fost supus unui șir lung de investigații și, în scurt timp, a început ședințele de chimioterapie.
Drumul spre vindecare este lung
Medicii francezi le-au spus însă părinților că drumul spre vindecare este unul lung. “Doctorii ne-au spus să ne așteptăm la enucleatie (operație de scoatere a ochilor). Și asta pentru că la ochiul drept retina este dezlipită în totalitate, iar la stângul, jumătate. Inițial spuneau că ar putea să-i pună proteză, dar aceasta ar trebui schimbată la câteva luni din cauza faptului că pacientul este în creștere. Cu alte cuvinte, ne așteaptă o perioadă extrem de dificilă din toate punctele de vedere”, adaugă Elena, femeia care, de câteva luni, a învățat atât de multe lucruri despre cancer… ca să-și poată ajuta fiul.
După primele cure de citostatice, tumoarea din spatele ochișorilor a scăzut în proporție de 80%. “Vești bune” au strigat fericiți părinții lui Tudor. Însă dacă la internare ochișorul stâng era cel cu probleme mai mari, acum gravitatea a apărut la ochiul drept, unde tumoarea s-a rupt și a intrat în lichidul ochiului. Acesta este și motivul pentru care se pune problema enucleației.
Părinților le este tare greu în situația de față. Chiria, traiul, drumurile la spital și toate cele necesare sunt foarte scumpe. Iar dacă se va ajunge la operație, prețul va fi foarte mare. Pentru toate cele care vor veni, băiețelul de 11 luni şi părinţii lui au nevoie de ajutorul nostru. Cei care doresc să-l ajute pe micuțul greu încercat de soartă, o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul «Tudor». Pentru sume mai mari se pot face depuneri în conturile Fundaţiei Ringier:
RO29 RZBR 0000 0600 1552 6176- RON
RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177- EURO, deschise la Raiffeisen Bank
Redirecţionează 2% din impozitul pe venit către Ringier Foundation, Cod de identificare fiscală 22962839
*Suma alocată cauzei este de 2 euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom Romania Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reţinută la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.