Alex, fiul a doi foști canotori campioni, are nevoie de 250.000 de euro pentru a lupta cu cancerul. Șansa la viață a băiatului suferind este imunoterapia, procedură pe care o poate face în Turcia.
Constantin-Alexandru Ene, din București, are 20 de ani, existență care a însemnat doar un război cumplit, parcă fără de sfârșit, cu cancerul care i-a mușcat din trup pe când avea doi ani. De atunci, pentru băiatul prins în vâltoarea aprigei lupte în care miza este chiar viața lui, timpul se măsoară doar în eforturi aproape supraomenești, dar și în vise în care Alex reușește să răpună „balaurul” care i s-a cuibărit în trup. Pentru ca visele să devină aievea, pentru a avea o șanșă în fața cancerului, Alex are nevoie de 250.000 de euro, sumă necesară imunoterapiei, tratament pe care îl poate face în Turcia, la recomandarea specialiștilor.
Bolnav de cancer de la doi ani, Alex a fost paralizat șapte luni, timp în care a stat în scaunul cu rotile
Un copil care nu avusese nici o problemă majoră de sănătate s-a trezit prins, dintr-o dată, în ghearele unei maladii cumplite. Abia împlinise doi ani când Alex a fost diagnosticat cu cancer – neuroblastom cu metastaze osoase gradul IV (tumori ale nervilor spinali). Firesc, primele speranțe într-un ajutor medical s-au îndeptat către specialiști din România, însă aceștia au privit cazul copilașului ca pe unul cu șanse zero!
În această situație, Alex a ajuns pacientul oncologilor de la „Amerikan Hastanesi”, din Istanbul care i-au extirpat o tumoră și mai apoi i-au reparat coloana vertebrală distrusă complet de cancer pe care i-au „blindat-o” cu zeci de tije și șuruburi. Mai mult, oncologii turci au reușit să-l facă să scape de povara de a trăi în scaunul cu rotile din care Alex și-a privit copilăria mai bine de șapte luni.
Un nou focar al bolii descoperit în plămânul stâng al lui Alex
La un moment dat, norii negri care de 18 ani tot întunecă existența lui Alex – aflat în programul de susținere al Fundației Ringier România -, păreau că se risipesc. Însă, vara aceasta (n.r. în iulie) medicii turci de la „Amerikan Hastanesi” au făcut o descoperire cutremurătoare. La investigațiile făcute la finele celei de-a patra curei de chimio au văzut în plămânul stâng al tânărului un nodul. O formațiune care în urma testelor, dar mai ales a biopsiei s-a dovedit a fi un nou focar al bolii ce părea că este ținută sub control. Moment în care Alex a schimbat brusc programul medical ceva mai lejer, de control periodic al bolii, cu unul intensiv care să-l ajute să învingă această răbufnire a maladiei.
De o lună și jumătate, Alex e la tratament în Turcia, iar veștile sunt bune: tumora a scăzut la jumătate
De aproape o lună și jumătate, viața lui Alex s-a mutat în Turcia, la Istanbul, unde oncologii înearcă să găseacă cea mai bună soluție prin care să distrugă acel nodul canceros din plămânul stâng al băiatului. Timp în care părinții săi au scos din buzunare aproximativ 30.000 de euro (26.000 de euro pentru tratamente și 4.000 de euro pentru cazare, masă și transport intern la Istanbul).
Ceea ce este foarte important este faptul că veștile sunt bune. Înainte de cea de-a patra cură de chimio planificată să înceapă pe 18 noiembrie, dimensiunile acelei formațiuni – un nou focar al bolii -, au scăzut simțitor, chiar la jumătate!
„Vă implor, nu ne lăsați, vă rog să-i fiți aproape lui Alex în această cursă de supraviețuire!”
„La finele celei de-a patra sesiuni de chimioterapie, specialiștii turci vor ști care va fi următorul pas. Ori chimio în continuare, ori radioterapie. Pentru moment, operația nu este luată în calcul pentru că doctorii au observat că nodulul a cedat la tratament. S-a micșorat aproape la jumătate! Sunt semne foarte bune, dar punctul central al planului medical este imunoterapia, o procedură pentru care avem nevoie de 250.000 de euro.
Medicii văd în acest tratament singura soluție care să-i ofere șanse reale lui Alex. Vă implor, nu ne lăsați, vă rog să-i fiți aproape lui Alex în această cursă de supraviețuire! Fără ajutorul oamenilor, al fundațiilor, nu vom reuși! ”, este apelul disperat pe care Elena Ene, mama lui Alex, îl face prin intermediul Fundației Ringier România.
Elisabeta Lipă și medaliați olimpici la JO din Franța s-au alăturat campaniei umanitare inițiate de Fundația Ringier
În campania umanitară inițiată de Fundația Ringier România pentru Alex – fiul soților Ene, doi foști sportivi – caiacista Elena-Georgeta (multiplă campioană națională) și canotorul Florin-Daniel (campion balcanic, multpilu campion național și participant Olimpiadă (1992) și la Mondiale (1993) -, s-au alăturat nume mari ale sportului românesc. Este vorba de Elisabeta Lipă, multiplă campioană olimpică și mondială, declarată cea mai bună canotoare a secolului XX, președintele Agenției Naționale pentru Sport (ANS) și doi canotori medaliați la JO din Franța 2024 – Ionela Vrînceanu (argint dublu rame) și Florin-Marian Enache (aur la dublu vâsle) – care l-au cunoascut pe Alex într-o întânire surpriză organizată de Fundația Ringier România și Agenția Națională pentru Sport .
Alex are nevoie de ajutorul semenilor. Un SMS trimis la 8828 îi poate salva viața!
De la începtul campaniei, pentru Alex s-au strâns, din depuneri în conturi sau din donații făcute la SMS 8828, aproximativ 5.000 de euro, o sumă pentru care Alex și familia sa, dar și Fundația Ringier România vă mulțumesc. Cum drumul până la borna celor 250.000 de euro este în continuare extrem de lung, vă rugăm să-i fiți în continuare alături lui Alex. Orice sms trimis îl poate aduce mai aproape de tratamentul salvator!
Cei care doresc să îl ajute pe Alex o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul «ALEX» sau folosind următoarele conturi ale Fundației Ringier:
RO98 BACX 0000 0012 7457 7001 – RON
RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177 – EUR
Donează prin sms, online, prin PayPal sau transfer sau redirecționează 3,5 % din impozitul pe venit către Fundația Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro
* Suma alocată cauzei este de 2 euro și banii se rețin o singură dată. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.
This post was last modified on 14 November 2024 12:21 pm
Leave a Comment