Șansa la viață a Nicoletei este un tratament de lungă durată care costă 10.000 de lei lunar. Fetei de 16 ani, care suferă de tetrapareză și este oarbă din naștere, i-a fost amputat un picior.
Pentru Nicoleta-Daniela Stan, din București, în vârstă de 16 ani, fiecare clipă trăită înseamnă o victorie uriașă în fața destinului care i-a fost potrivinic încă de la naștere, dar și un chin inimaginabil, un supliciu pe care îl îndură din cauza bolilor cumplite. Tetrapareză spastică, maladie ce i-a mutilat întreg corpul, retard mental, un picior amputat și faptul că este oarbă, sunt doar câteva dintre diagnosticele pe care medicii i le-au pus de-a lungul timpului.
Pentru a putea primi tratamentul care o ține în viață până ce va ajunge în Germania pentru a fi operată, Nicoleta – care este oarbă, căreia i-a fost amputat un picior și care suferă de tetrapareză spastică -, are nevoie de aproximativ 10.000 de lei lunar.
Nicoleta se chinuie enorm și îndură dureri atroce. Boala i-a mutilat trupul
Nicoleta nu a văzut niciodată chipul mamei sale. Pe cea care i-a dat viață o cunoaște doar după atingerile blânde care i-au alinat durerile și după glas. Și asta pentru că fata s-a născut oarbă. Și, ca și cum supliciul de a trăi în întuneric nu ar fi fost suficient, asupra fetei s-a mai abătut o nenorocire. Tetrapareza spastică i-a prins trupul în tentaculele ei și i l-a mutilat refuzându-i bucuria de a merge pe propriile picioare sau măcar de a putea să stea câteva secunde în șezut. O viață amară de care Nicoleta – aflată în programul de susținere al Fundației Ringier România -, se agață cu disperare.
„Trăim o dramă, viața noastră e un coșmar. Bietul meu copilaș a venit orb pe lume. Am născut-o (n.r. pe Nicoleta) înainte de termen și abia dacă avea un kilogram. Apoi, s-a îmbolnăvit și de tetrapareză, o boală care a distrus-o complet. I-a mutilat trupul, i-a distrus întreg sistemul nervos, musculatura. E o mână de om care nu-și poate folosi mâinile și picioarele, care nu vorbește, care nu știe ce se întâmplă în jurul ei. S-a îmbolnăvit și de retard mental…
Se chinuie enorm, suferă, îndură dureri atroce. Nu poate să stea prea mult în nici o poziție, nici în căruț nu pot să o pun din cauza deformării oaselor…”, ne-a spus Veronica-Constantina Coman, mama Nicoletei.
Nicoleta și-a mutat viața în spitale
De atunci, de când abia împlinise un an, Nicoleta și-a mutat viața, din ce în ce mai chinuită și mai amenințată de boli, în spitale și în cabinetele specialiștilor în kinetoterapie. Specialiștii au încercat, prin tratamente și cu ajutorul exercițiilor medicale să repare cât mai mult din ravagiile pe care boala le-a tot făcut de-a lungul anilor. Să o ajute să-și folosească mâinile și picioarele, dar și să-i întărească mușchii, mai ales cei toracici, pentru ca Nicoleta să nu piară sufocată din cauza imposibilității de a mai respira.
15 ani de luptă crâncenă cu bolile
Sunt 15 ani de când Nicoleta este prinsă în vâltoarea luptei pentru supraviețuire. Dar, cu toate eforturile specialiștilor, fata nu își poate folosi nici mâinile, nici picioarele. Abia dacă poate să stea pe spate, într-o poziție care îi provoacă dureri atroce și răni adânci. O viață amară, trăită în întuneric, fără putința de vorbi, de a se mișca. Fără posibilitatea de a vedea chipul mamei sale care, în toți acești ani parcă blestemați, a făcut sacrificii uriașe pentru a nu o pierde.
„Fetița mea nu mă va vedea vreodată, dar măcar să-i curm cât pot de mult suferința”
„În toți acești 15 ani am făcut tot ce a depins de noi, de mine și de fetița mea. Am fost, doar în România, la o mulțime de medici din rețeaua privată. La stat ne-au întors spatele, ne-au spus că fata nu are nici o șanșă. Vorbim de mii de ore de exerciții medicale, de tot felul de tratamente care au ținut-o în viață.
Știu că fetița mea nu mă va vedea vreodată, dar măcar să reușesc cumva, cu ajutorul oamenilor, să-i curm cât pot de mult suferința. Să ajung cu ea la operație în Germania unde deja am vorbit și aștept răspunsuri legate de costuri. O primă estimare a intevenției chirurgicale este de 7.000 de euro ”, ne-a mai spus mama Nicoletei.
Operația în Germania, o șansă în plus la viață
Șansa la o viață cât de cât mai normală pare să fie, spun specialiștii care au examinat-o și care o tratează pe Nicoleta, o operație ce poate efectuată în Germania. Primele discuții au fost deja demarate, iar dosarul medical al fetei suferinde – aflată în programul de susținere al Fundației Ringier România -, a ajuns, prin intermediul unei comunități bisericești, la specialiștii nemți.
O primă estimare a costurilor intervenției chirurgicale de îndreptare a picioruui stâng este în jurul a 7.000 de euro. Dar, abia după studiul amănunțit al documentelor, comisa de specialiști va putea creiona un plan medical și, totodată, va putea programa operația, una extrem de dlicată.
Fără tratament, mușchii toracici i-ar „îngheța” și Nicoleta s-ar sufoca
Până atunci, Nicoleta va trebui să lupte pentru supraviețuire, să reziste asaltului din ce în ce mai agresiv al bolilor. Dar pentru a spera la viață, fata care de 15 ani este prizonieră într-un coșmar, are nevoie mai mult ca oricând de ajutorul semenilor care, într-un val de emoție și solidaritate, i-ar putea face cel mai frumos dar la început de nou an: cei 10.000 de lei de care are nevoie lunar pentru a putea primi tratamentul care o ține în viață.
Pentru că, fără aceste medicamente, există riscul uriaș ca întreg corpul, inclusiv musculatura toracică ce o ajută la respirație, să înțepenească, să „înghețe” și mai mult. Lucru care ar putea-o transforma într-o amintire…
„Trebuie să o țin în viață pe fetița mea. Este șanșa ei! ”
„Trebuie neapărat să continuăm. Luptăm de 15 ani, nu ne putem opri pentru că ar însemna să-mi pierd fetița. Dar unde să mă duc, la cine să apelez? E cumplit de greu! Nu mi-am lăsat niciodată copilul. Prin intermediul Fundației Ringier România îi rog pe toți oamenii cu suflet să îi fie aproape Nicoletei, să ne ajute să strângem cei 10.000 de lei de care avem nevoie în fiecare lună pentru medicamente și hrană.
Doar cu ajutor îmi voi putea salva fetița! Suntem foarte aproape aproape de a face o operație în Germania și trebuie să o țin în viață pe fetița mea. Este șanșa ei! ”, este apelul disperat al mamei Nicoletei, o femeie parcă lovită de blestem care mai are doi copii bolnavi. O fată de 27 de ani care suferă de cancer și un băiat de 21 de ani diagnosticat cu tetrapareză spastică.
Cei care doresc să o ajute pe Nicoleta o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul «NICOLETA».
Donează prin sms, online, prin PayPal sau transfer sau redirecționează 3,5 % din impozitul pe venit către Fundația Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro
* Suma alocată cauzei este de 2 euro și banii se rețin o singură dată. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.
This post was last modified on %s = human-readable time difference 8:21 pm
Leave a Comment