Fundația Ringier România și prietenii ei i-au schimbat viața Mirunei. Cu ajutorul donațiilor, fetița de șase ani a primit, în Dubai, tratamentul salvator împotriva amiotrofiei spinale.
Copilași – unii abia veniți pe lume -, sunt aruncați de mâna destinului potrivnic în vâltoarea unei aprige și dramatice lupte pentru supraviețuire după ce boli care îngrozesc, venite ca de nicăieri, le mușcă din trup. Chinurile, întinse de cele mai multe ori pe durata anilor ce se scurg agonizant, precum un supliciu, se împletesc cu speranța uriașă că „monstrul” care i-a cuprins în strânsoarea lui va fi învins. Un drum extrem de lung și de anevoios pe care micuții suferinzi nu pornesc niciodată singuri. Pașii le sunt însoțiți și de prietenul lor de nădejde, Fundația Ringier România, care, împreună cu oameni cu suflet mare, a reușit, așa cum s-a întâmplat în cazul Mirunei-Andreea Bejan, din Galați, să strângă banii necesari tratamaentului salvator și să îi ofere fetiței cel mai de preț dar: viața!
Miruna, diagnosticată la opt luni cu amiotrofie
Dramatica poveste a Mirunei și-a scris prima filă pe când fetița era doar un bebeluș care abia împlinise cinci luni. Felul mai lent în care își mișca mânuțele, faptul că nu-și putea ridica capul atunci când stătea pe burtă și imposibilitatea de a se ridica chiar și atunci când i se oferea sprijin, au semănat îngrijorare în sufletele părinților ei. Specialiștii care au examinat-o timp de trei luni, atât în spitale de stat, cât și în unități medicale private, nu au observat că umbra unei cumplite boli se lăsase deja peste trupul Mirunei.
Abia la capătul unor investigații complexe, în urma unor teste genetice, doctorii au realizat ce nenorocire se abătuse asupra copilei. Miruna suferea de amiotrofie spinală musculară, o maladie care, netratată la timp, nu i-ar fi dat nici o șanșă!
Fără șanse, dar cu speranța în suflet, pe drumul supraviețuirii
Acela a fost monentul crucial, de răscruce, pentru Miruna. Fetița al cărei viitor abia dacă se măsura în ziua de mâine, pentru că medicii români au ridicat neputincioși din umeri în fața atacului bolii, a pornit-o pe drumul speranței pentru a îmbrăca haina vindecării. A izbândei în fața bolii care, cu fiecare zi scursă, îi „topea” mușchii. Tratamente cu siropuri, mii de ore de gimnastică medicală, de terapii ocupaționale au umplut imediat viața chinuită a fetiței – aflată în programul de susținere al Fundației Ringier România. O cursă contracronometru în care clepsidra timpului își măsura nedrept de repede clipele…
Prețul vieții Mirunei, 2.400.000 de dolari
Povestea Mirunei, care avea nevoie de un tratament genetic extrem de scump, un soi de vaccin cu administrare unică ce costă 2.400.000 de dolari -, a ajuns în paginile ziarului Libertatea. Imediat ce campania umanitară a fost inițiată de Fundația Ringier România, un val uriaș de emoție s-a revărsat asupra copilei a cărei viața era pusă în talerele unei strâmbe și nedrepte balanțe alături de suma colosală pe care bieții părinți nu ar fi reușit să o strângă singuri niciodată.
Mii de oameni cu suflet s-au alăturat campaniei Fundației Ringier România
Oameni cu suflet din toate colțurile lumii au făcut zid în fața copilei suferinde pe care nu au abandonat-o și au ajutat-o cum au putut. S-au implicat în evenimente caritabile, în campanii de donații, în licitații de bunuri și serviicii, iar banii i-au virat în contul Mirunei. Un cont al speranței care, cu fiecare bănuț primit, a adus-o pe fetiță mai aproape de vindecare.
La capătul unui efort comun, Fundația Ringier România, inițiatoarea campaniei umanitare derulată în ziarele și revistele trustului de presă Ringier, și prietenii ei au reușit miracolul! Miruna a strâns toți cei 2.400.000 de dolari, dintre care 241.000 de euro primiți de la donatori direct de fundație (prin SMS sau depuneri în conturi). Așa,copila, care cum are șase ani, a primit, la capătul a cinci ani în care a luptat cu maladia, tratamentul genetic salvator.
„Simte și ea, în sfârșit, cum este să fii copil. Se bucură de fiecare secundă așa cum nu a putut să o facă până acum”
„Pe 19 martie anul acesta, la un spital din Dubai, fetița mea a primit acel tratament. A primit puterea de a merge mai departe. O lună și jumătate mai târziu, răstimp în care i-au fost făcute tot felul de analize complexe, am ajuns acasă, la Galați. A fost ca o izbăvire chiar dacă lupta nu e complet câștigată. Greul a trecut și fetița mea, iubita mamei, se poate bucura, în sfârșit, de viață! Merge la grădiniță, e adevărat cu mine, se joacă cu copiii care îi sunt aproape și o susțin așa cum pot ei. Simte și ea, în sfârșit, cum este să fii copil. Râde, se bucură de fiecare secundă așa cum nu a putut să o facă până acum.
Îmi spune că vrea să o las cu copiii și să o ajut doar dacă îmi cere ea. Acum are mult curaj. Stă în funduleț, își poate ridica singură capul când stă întinsă pe sol sau în pat, după cinci ani de chin. Știe că a obținut o victorie uriașă în fața bolii. Sunt extrem de recunoascătoare și le mulțumesc din suflet tuturor acelor oameni minunați care i-au fost aproape copilașului nostru”, ne-a spus Cristina Bejan, mama Mirunei.
Bucuria de a trăi este felul în care Miruna le mulțumește acum tuturor celor care i-au fost aproape
Datorită acestui tratament genetic la care a ajuns cu ajutorul oamenilor cu inimă de aur, Miruna învață, ajutată de kinetoterapeuți, să-și folosească mânuțele cât mai bine. Visul este ca, ziua în care va și merge, să fie cât mai aproape. Cu zâmbetul care i-a revenit pe chip, cu râsul care a luat locul lacrimilor amare, cu bucuria de a trăi, Miruna – o mică eroină învingătoare în fața cumplitei boli care i-a furat o bucată din copilărie -, mulțumește în felul ei tuturor oamenilor cu suflet mare care au răspuns strigătelor ei de ajutor. Oameni a căror inimă a bătut în ritmul vieții ei!