Unul câte unul, copiii se așează pe scaunele aranjate, special pentru ei, în jurul mesei lungi, dreptunghiulare. Se înțeleg din priviri, ca-ntr-o scenetă îndelung exersată, atunci când își ocupă locurile sub privirile calde ale tânărului lor „profesor”, Adrian. Cariocile, creioanele și hârtia colorate, foarfecele, plastilina și lipiciul care îi așteaptă vor prinde viață în mâinile lor. Vor da contur imaginației acestor copilași care, după ce au scăpat de sub tirul armatei ruse, au ajuns în București, la Centrul de refugiați „Sfinții Constantin și Elena”, din Sectorul 6. Pentru ei, pentru părinții și bunicii lor Fundația Ringier România și ziarul Libertateaau lansat campania umanitară „Alături de copiii din Ucraina”.
Copiii și poveștile lor din infern
Ficare dintre ei, dintre acești copilași, are o poveste. Trasă parcă la indigo. Una dramatică a cărei primă filă s-a scris în zgomot infernal de obuze, de mortiere, dar și de sirene care anunță raiduri ucigașe în orașele făcute una cu pământul de tancurile rusești. Locuri unde până mai ieri își trăiau copilăria fără teama că o bombă le-ar putea cădea pe casă, sate și orașe pe care acum au fost obligați să le dea amanet trecutului. Din cauza războiului, copilăria li s-a mutat într-o țară străină, a cărei limbă nu o cunosc, unde micuții au îmbrăcat haina refugiaților. O haină grea a pribeagului care nu mai are nimic, de sub care sufletul de copil nu poate traduce în nici un fel limbajul brutal al armelor.
Dar o țară, România, i-a primit cu brațele deschise. Dramelor acestor copilași – băieți și fete -, li s-au alăturat Fundația Ringier România și ziarul Libertateacare au lansat campania „Alături de copiii din Ucraina”.
Așezământ bisericesc, centru pentru refugiați
Cicatricile care le-au brăzdat sufletul sunt uriașe. Asta o știu și cei de la Centrul pentru refugiați „Sfinții Constantin și Elena”, din Sectorul 6, așezmânt bisericești care și-a deschis larg porțile pentru ucrainenii care fug din calea războiului. Acum, aici, sunt aproape 20 de copii care au scăpat din infernul din care au adus cu ei amintirile, probabil de neșters, ale invaziei rusești din orașe precum Ismail, Nikolaev sau Herson.
Colegi de suferință, dar și la „școală”
Ei, micuții, sunt legați nu numai de suferința pricinuită de războiul care macină Ucraina, ci sunt și colegi la „școala” din centrul pentru refugiați deschis la inițiativa părintelui protopop Costel Burlacu, a Primăriei Sectorului 6 și a Parohiei Brâncuși. ”Profesor” le este tânărul Adrian (29 de ani), care încearcă, cum poate mai bine, să-i facă să uite coșmarul de la ei de acasă. Împreună scriu cu litere latine și, deopotrivă, chirilice. Așează culorile steagurilor naționale ale drapelelor României și Ucrainei pe coli A4 și fac tot felul de figurine din hârtie. Cântă și dansează când au un sărbătorit printre ei. Dar învață și puțin din tainele limbii române. E momentul lor în care învață, din nou, să trăiască în pace.
Animator, în „slujba” copiilor care au scăpat de gloanțele invadatorilor
„Copiii au mare nevoie de ajutor ca să treacă peste aceste momente cumplite din viața lor. La fiecare centru la care merg ca voluntar (n.r. cele trei centre pentru refugiati organizate de Primăria Sectorului 6, prin DGASPC), încerc să le ofer tot ce pot mai bun. Organizez, împreună cu alți colegi voluntari, ateliere de creație, cursuri de introductive în alfabetul românesc, momente artistice interactive – dansuri, jocuri -, și mici petreceri atunci când unul dintre copilași este sărbătorit. Mergem chiar și în vizită la muzee, în București. Le oferim tot suportul emoțional de care au nevoie”, ne-a povestit, într-o pauză, animatorul Adrian, un tânăr care s-a pus în ”slujba” copiilor.
Copiii au nevoie de rechizite în limba ucraineană
Micuți care au mare nevoie de rechizite în limba ucraineană (cărți, caiete de lucru), dar și de ajutorul celor care le înțeleg graiul, oameni cu suflet care să-i ajute să comunice mai ușor cu cei din jur.
„În cente avem de toate: hrană, haine, lenjerii pentru pat, locuri de cazare. Voluntari din Sectorul 6 ne susțin. Avem mare nevoie, însă, de rechizite în limba ucraineană și de vorbitori de urcraineană care să ne ajute nu numai să comunicăm cu refugiașii, ci și la întocmitul documentelor”, ne-a spus Mihaela Drăgoi, director DGASPC Sector 6.
„Alături de copiii din Ucraina” – SMS 8826
Cei care vor să le fie aproape acestor micuți năpăstuiți de soartă se pot alătura programului umanitar ”Alături de copiii din Ucraina” și pot dona la sms 8826 – număr unic obținut în regim de urgență de Fundația Ringier România , sau folosind conturile fundației. Sumele obținute de la donatori în cadrul acestei campanii umanitare, la care se va adăuga și o contribuție a fundației, vor fi folosite pentru achiziționarea de medicamente de primă necesitate, dezinfectanți, alimente, apă, produse de igienă, pături și lenjerii. Deja, două acțiuni caritabile pentru refugiașii din Ucraina s-au derulat în vama Isaccea și la Protoieria Niculițel.
Prietenii fundației se implică în campania umanitară
Produsele, bunurile vor fi redirecționate prin voluntari ai fundației sau prin intermediul unor ONG-uri partenere. Așa cum deja s-a întâmplat în cele două acțiuni umanitare derulate în vamă la Isaccea și la Protoieria Niculițel. Și, cu ajutorul vostru, al prietenilor fundației, povestea începută acum poate continua pentru ca acești oameni să treacă mai ușor peste aceste momentele cumplite.
Suma alocată cauzei este de 2 Euro
Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.
Campanie realizată cu sprijinul Digi Mobil, Orange Romania, Telekom Romania Mobile şi Vodafone Romania
Se pot face donații și în conturile Fundației Ringier România
Cei care doresc să fie parte a acestei campanii umanitare lansată de Fundația Ringier România pot dona și în următoarele conturi ce aparțin fundației:
RO98 BACX 0000 0012 7457 7001 – RON
RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177 – EUR
Citește mai multe despre copiii pe care FUNDATIA RINGIER ii sprijina de 8 ani la rubrica AJUTA COPIII