Haralambie Istrate

Pentru a putea continua tratamentele salvatoare în Franța, Hari are nevoie, lunar, de 1.000 de euro. Băiatul de cinci ani e bolnav de cancer osos cu metastaze.

Zeci de ore de chimioterapie și o complicată operație de extirpare a tumorii mari cât o portocală cuibărite în trupul său, dar și a rinichiului grav afectat de cancer păreau că îl vor transforma pe Alexandru Haralambie Istrate, din București, în învingător în fața cumplitei boli. O nouă zvârcolire a maladiei, chiar și după autotransplantul de măduva spinării, îi pune iar viața în pericol copilașului care are ceva mai mult de cinci ani. În lupta cu metastazele care i-au cuprins mai multe părți ale corpului, Hari are nevoie de cel puțin 1.000 de euro lunar, bani necesari să ajungă la tratament în Franța.

Bolnav de cancer cu metastaze de la trei ani

Când destinul l-a încercat în mod cumplit pentru prima oară, Hari – aflat în programul de susținere al Fundației Ringier România-, avea trei anișori. Atunci, părinții copilașului – Adina (31 de ani) și Romeo (40 de ani) -, alertați de durerile atroce care, într-o zi, au cuprins întreg trupul băiețelului s-au dus cu el într-un suflet la medic. Semnele au fost interpretate inițial ca fiind cele ale unei viroze peste care Hari abia trecuse, însă investigațiile ulterioare, mult mai amănunțite, au făcut ca cerul să se prăvălească peste bieții oameni. Micuțul lor avea, de fapt, cancer într-o formă avansată!

O tumoră de dimensiunea unei portocale se formase din cauze inexplicabile în spatele bazinului, sub rinichi. „Neuroblastom de gradul IV cu metastaze în măduva osoasă, a fost diagnosticul pus de oncologi în cazul copilașului de trei ani a cărui coloană vertebrală fusese deja afectată în proporție de 80 la sută!

Medicii au spus că e vindecat. În corpul lui Hari nu mai erau celule canceroase

După zeci de ore de terapii făcute în România la Institutul Oncologic Fundeni din Capitală și la Spitalul „Luis Țurcanu” din Timișoara, Hari a fost preluat de medicii francezi de la Clinica „Gustave Russy” care i-au studiat dosarul și au gândit o nouă strategie medicală. După ce a trecut prin ședințele  chimio, băiețelul a ajuns pe masa de operație unde chirurgii francezi i-au extirpat ce a mai rămas din tumoră, dar și rinichiul grav afectat de evoluția cancerului. Apoi, când analizele au permis, Hari a fost supus transplantului de măduvă osoasă cu celule recoltate de la el.

„Copilașul nostru trecuse cu bine peste ședințele chimio, peste intervenția chirurgicală de extirpare a tumorii și a rinichiului afectat. După autotransplantul de măduvă efectuat cu celule recoltate de la el, lucrurile păreau să fie și mai bune. Hari era „curat”, nu mai avea celule canceroase în corp. Era considerat vindecat și singurul lucru pe care trebuia să-l facem era să mergem la controalele lunare programate atât în Franța, cât și în România. Erau doar investigații de control…”, ne-a spus Romeo Istrate, tatăl lui Hari.

Cancerul a lovit iar după mai puțin de un an

La unul dintre aceste controale efectuate la clinica din Paris, oncologii au descoperit ceva îngrozitor. Cancerul pe care îl considerau învins în urmă cu mai puțin de un an lovise din nou cu putere! Investigațiile imagistice (CT, RMN) au arătat că pe picioarele, pe mâna stângă (undeva între umăr și cot) și, probabil, la cap (unde se văd niște umbre) cancerul și-a întins tentaculele ucigașe. Boala a recidivat motiv pentru care Hari a fost introdus de doctorii francezi într-un program personalizat de tratament aplicat doar în funcție de rezultatul analizelor făcute înainte de ședințele chimio.

„Fără acei 1.000 de euro nu știu cum va mai putea lupta Hari pentru viața lui”,

„După ce au fost descoperite acele metastaze osoase la picioare și la mâna stângă aproape că o luăm de la capăt. La imagistică se văd niște umbre și la cap. Dacă e ceva și la cap, totul se complică în mod dramatic. E o luptă care parcă nu se mai termină. Copilașul nostru era bine și acum… De aceea avem în continuare nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet, de cel al fundațiilor. Un drum în Franța, la Clinica „Gustave Russy”, din Paris, ne costă peste 1.000 de euro.

Și trebuie să mergem lunar și să stăm până la zece zile. Banii ne sunt necesari pentru medicamente adjuvante, prescrise fără rețetă, pentru ecografii și electrocardiograme, pentru transport. Tratamentul, extrem de scump, este decontat de statul român, prin formulare acceptate în sistemul medical european. Fără acei 1.000 de euro nu știu cum vom mai ajunge în Franța, nu știu cum va mai putea lupta Hari pentru viața lui”, este apelul disperat al tatălui copilașului bolnav de cancer.

Cei care doresc să îl ajute pe Hari o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul «HARI»

Donează prin sms, online, prin PayPal sau transfer sau redirecționează 3,5 % din impozitul pe venit către Fundația Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro

* Suma alocată cauzei este de 2 euro și banii se rețin o singură dată. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.

Citește mai multe despre copiii pe care FUNDATIA RINGIER ii sprijina de 8 ani la rubrica AJUTA COPIII

 

This post was last modified on %s = human-readable time difference 6:35 pm

Oana Dinu:
Related Post
Leave a Comment