Dan Țuca

Dan are nevoie de 10.000 de euro pe lună pentru a supraviețui. Studentul, victimă a unui accident rutier, zace în spital aproape paralizat și inconștient.

Viața lui Dan-Mihai Țuca, din București, a luat, în urmă cu patru luni, o turnură dramatică. De pe bancheta din spate a autoturismului unui prieten din copilărie, tânărul care încă nu a împlinit 19 ani a ajuns în comă profundă, cu grave leziuni cerebrale, la spital. Din acel moment, după accidentul rutier căruia i-a căzut victimă în miez de noapte, existența lui – mutată în anticamera morții care-l pândește neîncetat -, s-a cufundat într-o lume a tăcerii în care băiatul zace și fără putința de a se mișca. Pentru a putea continua lupta acerbă pentru supraviețuire, Dan are nevoie de 10.000 de euro lunar, bani necesari tratamentelor și procedurilor medicale salvatoare.

Și-a pierdut mama când avea opt ani

Într-o seară de august, în urmă cu patru luni, Dan s-a decis cu greu să abandoneze un joc colectiv pe calculator și să accepte invitația unor prieteni din copilărie de a li se alătura într-o plimbare nocturnă cu autoturismul. A schimbat câteva vorbe cu fratele său, Adrian, dar și cu tatăl său pe care i-a asigurat că se va întoarce repede. Cuvântul lui Dan însemna mult pentru fratele și pentru tatăl lui – cei care l-au crescut după moartea mamei pe care a pierdut-o pe când avea opt ani -, așa că nimeni nu și-a făcut nici un fel griji că tânărul nu-și va respecta promisiunea legată de ora de întoarcere. Apoi, Dan a plecat…

Apel în noapte: Fiul dumneavoastră este în ambulanță, în stare foarte gravă”

Numai că destinul avea să-i deseneze tânărului care tocmai devenise student la Politehnică” – un elev eminent pasionat de matematică și fizică -, un drum parcă blestemat care l-a dus direct în iad. Câteva ore mai târziu, tatăl își sună îngrijorat fiul care, deși era trecut cu mult de miezul nopții, nu ajunsese acasă. Nici un răspuns…

La al doilea apel, de la celălalt capăt al firului, o voce – cea a unui ambulanțier -, i-a dat o veste care l-a năucit. „A avut loc un accident cu morți și răniți, la Moara Vlăsiei – Căciulați (n.r. județul Ilfov). Fiul dumneavoastră este în ambulanță, în stare foarte gravă”. Firește, tatăl băiatului și fiul său cel mare au plecat într-un suflet de acasă către locul unde Dan – în trupul căruia viața abia mai pâlpâia -, avea să fie internat în comă profundă: Spitalul Universitar de Urgență „Elias”, din București.

Bilanț tragic: un mort și trei răniți. Printre ei și Dan

Mașina în care Dan și cei patru prieteni au săi se aflau s-a răsturnat pe partea dreaptă într-o curbă la stânga, a retezat un stâlp de iluminat, a ieșit de pe șosea și s-a izbit violent de un copac. Șoferul începător în vârstă de 18 ani, care avea permis de doar două luni, a scăpat nevătămat ca prin minune, dar are pe conștiință moartea unei tinere de vârsta lui și rănirea gravă a altor trei pasageri, printre care și Dan, cel care de patru lui se agață cu disperare de viață.

„S-a ridicat de la calculator și s-a dus spre moarte…”

„De la  medici am aflat că Dan a suferit un traumatism cerebral extrem de grav, cu hemoragie craniană, a cărui undă de șoc s-a dus în profunzime până în talamus (n.r parte a creierului care formează legături, precum un releu, cu măduva spinării și trunchiul cerebral). Leziuni care au produs distrugeri uriașe, ce nu pot fi operate. Am crezut că înnebunim. Un băiat atât de cuminte, eminent la învățătură, care nu avea obiceiul să iasă noaptea, să pățească o așa nenorocire. S-a ridicat de la calculator, de la joc, și s-a dus spre moarte…”, a rememorat Adrian, fratele lui Dan, acele momente cumplite.

Globii oculari cad, „furați” de gravitație, pe partea pe care Dan este așezat

De atunci, nimic nu mai fost ca la început pentru Dan – aflat în programul de susținere al Fundației Ringier România. Tânărul student nu și-a mai revenit. E într-o minimă conștiență, în stare vegetativă cum spun specialiștii în neurologie, după perioada de comă. Fratele și tatăl său și-au mutat viețile în spital unde se internează cu rândul, câte o săptămână fiecare, pentru a-l veghea. Din când în când, Dan le răspunde prin clipiri ușoare la întrebări sau chiar îi urmărește cu privirea. Însă, mușchii ochilor îi sunt extrem de afectați motiv pentru care, atunci când este întors de pe o parte pe alta, globii oculari cad, „furați” de gravitație, pe partea pe care este așezat. Apoi, după un timp, revin la poziția lor normală…

Dan, pe patul de spital, la patru luni de la teribilul accident

Dan are o infecție nosocomială care îi pune viața în pericol

„Eu și tata facem cu schimbul câte o săptămână la el la spital. Până acum a fost internat la Elias, la Târgu Mureș, unde a făcut terapie hiperbară cu oxigen, la Spitalul județean Ilfov. Acum suntem la Spitalul Sfântul Sava. Este cumplit. Sunt zile și nopți la rând în care nu dormim. Dănuț al nostru este hrănit prin gastrostomă, are și traheostomă. A avut și tetrapareză. Și, ca și când necazul nu ar fi atât de mare, acum are și o infecție nosocomială care îi pune și mai mult viața în pericol și din cauza căreia nu progresează neurologic cu toate masajele și ședințele kineto pe care le face zilnic. I se administrează antibiotice foarte puternice după un plan de tratament personalizat.”, ne-a mai spus Arian, fratele lui Dan.

10.000 de euro lunar, prețul unei vieți cât de cât normale

Bieții oameni nu și-au pierdut speranța într-o minune, speranța că Dan își va putea reveni într-o zi, chiar dacă nu în totalitate. Să se poată întoarce astfel la viața de dinainte: să meargă la „Politehnică” unde tocmai luase examenele, să se reîntoarcă la familie, la iubita lui, dar și la pisicuța pe care o adoptase înainte cu o săptămână de tragedia rutieră. Dar, pentru asta, Dan are nevoie de ajutor din partea oamenilor cu suflet și al fundațiilor. Iadul în care este acum captiv și care-l poate transforma într-o amintire „înghite” peste 10.000 de euro lunar: medicamente terapii care-l țin în viață.

„Nu știm cât îi mai poate rezista corpul…”

„Cheltuielile sunt uriașe pentru că nu toate tratamentele sunt decontate. În ultimele două luni am cheltuit peste 20.000 de euro, doar ce avem pe facturi. Sunt medicamente care costă și 6.000 de euro. De aceea, fac un apel de suflet la toți cei care ne pot fi alături să ne ajute cu cât pot. Să-l salvăm astfel pe fratele meu. Timpul nu ne este aliat pentru că nu știm cât îi mai poate rezista corpul. Pentru a-i oferi o șansă la viață avem nevoie de cel puțin 10.000 de euro lunar până găsim o soluție să-l transferăm la un spital din străinătate, unde am trimis dosarul medical și de unde așteptăm răspunsuri”, este apelul disperat al fratelui lui Dan.

Cei care doresc să îl ajute pe Dan o pot face donând în următoarele conturi ale Fundației Ringier România:

RO98 BACX 0000 0012 7457 7001 – RON
RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177 – EUR

Donează online, prin PayPal sau transfer sau redirecționează 3,5 % din impozitul pe venit către Fundația Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro.

 

This post was last modified on 20 December 2021 7:51 pm

Oana Dinu:
Related Post
Leave a Comment