Boli cumplite schimbă peste noapte destinele unor copilași și îi aruncă în coșmaruri greu de imaginat. Viața lor devine un chin. Nimic nu mai este ca înainte. Din momentul în care tragica realitate se traduce printr-un cancer, de exemplu, pentru micuț începe o luptă contracronometru pentru supraviețuire în care fiecare zi scursă poate face diferența.
Dar și fiecare leu primit de la semenii săi, bani de care are atâta nevoie pentru a porni pe drumul speranței, niciodată pierdută. Pe lungul drum spre vindecare, spre izbânda finală în fața maladiei. Pentru acești copii, Fundația Ringier România este nu numai un prieten de nădejde, ci și o uriașă inimă care bate neîncetat în ritmul vieții lor. Și fiecare pulsație este doar o părticică a uriașului mecanism salvator în care oameni cu suflet nu rămân indiferenți la suferința micuților.
Bolnav de cancer cerebral de la patru ani
Am ales pentru astăzi, din noianul de povești dramatice, încărcate de suferință, ale copilașilor bolnavi care sunt în programul de susținere al Fundația Ringier România, pe cea a lui Alin Amariei. Un băiat din comuna constănțeană Castelu care de mai bine de opt ani se luptă cu un eroism ieșit din comun cu cancerul care, la un moment dat, îi invadase creierul.
Avea doar patru anișori când medicii au descoperit acea tumoră, semn al unui tip de cancer care evoluează. Până atunci un copil perfect sănătos, care nu luase nici măcar o pastilă și nu știa cum arată un spital, era prins dintr-o dată într-un carusel a morții. Au urmat o luptă cruntă și istovitoare pentru a rezista în fața asaltului nemilos al maladiei: tratamente chimio, proceduri de ultimă generație, operații pe creier, tot felul de investigații computerizate, toate extrem de costisitoare.
Marea familie a Fundației Ringier România i-a oferit în dar viața
Drama copilașului bolnav de cancer – un mic erou care nici un moment nu a abandonat lupta -, a ajuns, în urmă cu trei ani și jumătate, în paginile ziarului Libertatea. De atunci, băiatul nu a mai fost singur. A intrat în marea familie a Fundația Ringier România și a prietenilor acesteia care nu l-au lăsat la greu. Impresionați de suferința lui Alin, de faptul că viața îi putea fi curmată de acea tumoră dacă nu-și putea permite să continue tratamentele salvatoare, oameni cu suflet i-au întins o mână de ajutor.
Campaniile umanitare ce au urmat au fost un succes și l-au ajutat să ajungă în Turcia, la Amerikan Hastanesi (n.r. Spitalul American) din Istanbul. Așa, i-au oferit în dar viața!
Drept răsplată, o rugăciune pentru sănătatea binefăcătorilor
„Când privesc în urmă, nu-mi vine să cred. Au trecut anii și băiatul meu, căruia unii specialiști nu prea îi dădeau șanse, e în viață. Alin al meu e bine, arată bine. Toate metastazele din creierul mare au fost arse. Mai e o tumoră mică, în creierul mare. Nu-l mai doare capul, nu-l mai doare pieptul, nu mai vomită ca înainte. S-a îngrășat de la 17 kilograme la 26 de kilograme. Merge la școală sau face ore online. Ba chiar merge cu bicicleta și joacă fotbal la o echipă din Medgidia. Da, merge la antrenamente! Nu este un miracol? Nu este o minune? Ba da!
Pentru că nimic din toate acestea nu puteau fi posibile dacă nu făcea tratamentele acelea. Copilașul meu a trecut prin momente cumplite, dar a luptat ca un erou. Îi este drag de viață și viața îl iubește pe el. „Mami, nu mă las, orice ar fi!”, așa îmi spune mereu. Ne rugăm pentru toți cei care ne-au fost alături în toți acești ani. Fundația Ringier România, oameni cu suflet… Măcar așa să îi putem răsplăti pe binefăcătorii noștri. Cu o rugăciune pentru sănătatea lor!”, ne-a povestit Mihaela Amariei, mama lui Alin.
Alin, puștiul-erou, privește acum cu curaj înspre viitor. Copilul le transmite un salut tuturor binefăcătorii lui.
La capătul unor ani de chin, copilul a „evadat” din cel mai negru coșmar
O victorie uriașă a copilului de 12 ani care, în fața bolii nu a fost singur. Prietenii Fundația Ringier România, cititorii ziarului Libertatea au făcut pentru el zid în fața bolii. Au strâns bani pentru ca el să poată să primească tratamentele salvatoare. Și au reușit! Pe când Alin era în Turcia, pentru anumite investigații, un necunoscut a virat 12.000 de euro în conturile clinicii. Omul, care nu și-a dezvăluit niciodată identitatea, aflase de povestea lui Alin în urma campaniilor inițiate de Fundația Ringier România.
Cu acei bani, Alin a fost operat la cap pentru a i se monta un dispozitiv, un șunt pentru drenarea lichidului cefalorahidian produs în surplus din cauza hidrocefaliei de care suferea. Acesta este doar unul dintre miile de oameni cu suflet care, prin gestul lor uriaș, au dat o șansă la viață unui copil aflat în suferință. Un copil care, după ani de chin, s-a întors la o viață normală. Un băiețel care a „evadat” din cel mai negru coșmar al vieții lui.