Într-un an extrem de greu pentru toată omenirea, într-o perioadă în care o molimă venită parcă de nicăieri ucide și dictează noi reguli planetare, Fundația Ringier România a reușit să rămână aproape de micii ei eroi.
De copilașii suferinzi pentru care granița dintre viața abia începută și moartea care-i pândește este echivalentul unor tratamente salvatoare, dar extrem de costisitoare. Pe acest drum anevoios, dar plin de speranță, zâmbetele inocente ale micuților salvați din ghearele cumplitelor boli ne-au fost răsplată.
În încleștarea cu mize uriașe – chiar viețile copilașilor -, nu am fost niciodată singuri. Am avut alături de noi oameni cu suflet uriaș care s-au implicat în campaniile umanitare ale fundației. Așa, sute de mii de euro au ajuns la 20 de familii ai căror micuți puteau fi salvați doar cu operații sau cu tratamente genetice de ultimă generație.
Strigătele de ajutor ale copilașilor și-au găsit ecou în inimile oamenilor cu suflet
Zbaterile acestor copilași loviți nedrept de soartă, unii dintre ei chinuiți chiar din naștere de boli cumplite, nu au rămas doar un strigăt surd, neauzit de nimeni, pierdut într-o lume a indiferenței, pustiită de sentimente. Ba dimpotrivă! Poveștile dramatice ale micilor eroi, pentru care spitalele și cabinetele terapeuților au devenit locuri în care au crescut, și-au găsit imediat ecou în inimile a sute, poate a mii de oameni care, ca la un semn, au făcut zid în fața trupurilor sleite de puteri ale micuților bolnavi.
O inimă uriașă a bătut în ritmul vieții acestor copii aflați în suferință. Fie că a fost vorba de oameni simpli, cu venituri modeste, fie că sprijinul a venit de la firme, prin contracte de donații sau de sponsorizare. Sau prin formularul 230 de redirecționare a impozitului pe profit.
Din ce în ce mai mulți donatori
Și, cu cât au putut, au devenit astfel parte a campaniilor umanitare ale Fundația Ringier România. Cazuri prezentate în ziarul Libertatea, cât mai în detaliu, pentru a putea contura uriașa dramă consumată în acele familii. Și, împreună, am reușit! Și pentru asta, atât echipa Fundației Ringier România, cât și familiile copilașilor cărora le-a fost redată speranța la viață, vă mulțumesc vouă, donatorilor care sunteți din ce în ce mai mulți!
Noel a reușit, și cu ajutorul Fundației Ringier România să adune cei 2.400.000 de dolari
Una dintre aceste dramatice povești în care viața a învins este cea a lui Noel-Robert Ölyüs, un băiețel de doar doi anișori din Curtuișeni, județul Bihor, diagnosticat cu amiotrofie spinală de tip 1 în forma cea mai severă. De aceea, viitorul copilașului era unul pe care și specialiștii se fereau să-l măsoare în luni sau în ani dacă micuțul nu ar fi primit la timp un tratament genetic de ultimă generație. O doză unică administrată sub forma unei perfuzii ce ”repară” gena distrusă, dar care costă nu mai puțin de 2.400.000 de dolari!
De cum povestea sa a fost publicată în ziarul Libertatea, cititorii care astfel i-au aflat chinurile s-au alăturat cauzei copilașului. Un val uriaș de afecțiune s-a revărsat peste familia băiețelului care a reușit! Da, cu ajutorul a câtorva sute de mii de oameni care s-au mobilizat exemplar după ce Fundația Ringier România a promovat cazul, Noel a strâns cei 2.400.000 de dolari, prețul vieții sale!
Noel a primit la Budapesta tratamentul și de atunci au trecut aproape opt luni, iar băiețelul e din ce în ce mai bine. Coșmarul prin care a trecut a rămas în sertarul cu amintiri urâte, iar în față i s-au deschis porțile unei noi vieți.
”O sumă uriașă pe care singuri nu am fi reușit să o adunăm vreodată”
”Cu ajutorul bunului Dumnezeu și al tuturor oamenilor care ne-au fost aproape și cărora le mulțumim, Noel al nostru a reușit! Am strâns acei bani, o sumă uriașă pe care singuri nu am fi reușit să o adunăm vreodată. Așa am ajuns la tratamentul fără de care nu știm ce s-ar fi întâmplat…Acum, copilașul nostru respiră mult mai bine după ce a primit acel tratament genetic. Perfuzia i-a fost făcută la Budapesta, pe 19 septembrie, timp de o oră. În Ungaria am stat patru luni după tratament, într-un fel de carantină. Toate eforturile, cât de mari au fost, au meritat. În joc era viața copilașului nostru.
”Este o minune că am reușit!”
Dacă acum un an Noel folosea aparatul de respirat aproape toată ziua, acum se ajută de el doar pe timpul nopții. Mănâncă singur, stă în funduleț. Băiețelul nostru poate să dea din mâini și din picioare, se joacă aproape ca un copil care nu are probleme de sănătate. E adevărat, obosește repede, dar lucrurile astea se rezolvă în timp, nu dintr-o dată.
Acum, trebuie să învețe să meargă. De aceea facem foarte multe ședințe de kineto la Oradea și la Carei, orașe între care facem naveta. Este o minune că am reușit! Și totul cu ajutorul Fundației Ringier România și al tuturor oamenilor care au donat pentru noi”, ne-a povestit Robi Ölyüs, tatăl lui Noel, cum se simte copilașul lui după ce a primit tratamentul salvator.
Leave a Comment