„Vreau să trăiesc pentru copiii mei!”, este strigătul de ajutor al Danielei. Medicul veterinar, în vârstă de 38 de ani, are cancer cu metastaze, iar viața îi poate fi salvată cu o operație în Turcia ce costă 23.500 de euro.
De mai bine de un an, Daniela Oprea (38 de ani) din București, se luptă cu o formă de cancer extrem de agresivă care i-a invadat trupul. Toate tratamentele de specialitate pe care le-a urmat în acest răstimp au părut că o vor ajuta să învingă cumplita maladie sau măcar că îi vor domoli forța de evoluție.
De curând însă, medicul veterinar a aflat că boala cumplită s-a extins și că metastazele apărute îi pun viața într-un pericol iminent. Singura șansă de supraviețuire a Danielei este, în acest moment, o complexă intervenție chirurgicală ce poate fi efectuată în Turcia. Costurile, estimate la 23.500 de euro, îi depășesc puterea financiară, motiv pentru care Daniela are nevoie de sprijinul semenilor.
În luna august a anului trecut, Daniela a suferit, la o clinică din Capitală, o intervenție chirurgicală de extirpare a unui chist ovarian. Părea să fie doar un episod ceva mai complicat din viața sa peste care urma să treacă urmând o recuperare firească și o medicație adaptată la diagnosticul respectiv. Chiar medicul care a operat-o i-a transmis, pe când încă era pe patul de spital, că totul, e în regulă. ”Stai liniștită, ți-am scos chistul și ovarul și totul e în regulă”, au fost asigurările medicului.
A depistat cancerul în urma unei operații
La scurt timp, însă, viața Danielei a fost dată complet peste cap. Medicul veterinar a primit, în urma unor analize pe care le-a făcut pentru a verifica cum îi evoluează post-operator starea de sănătate, o lovitură năucitoare. Examenul histopatologic a arătat că Daniela Oprea suferă de cancer într-o formă extrem de agresivă. Mai exact, că are carcinom ovarian!
Au urmat alte investigații, dar și patru ședințe de chimioterapie începute în regim de urgență având în vedere agresivitatea bolii care se putea extinde cu rapiditate și la alte organe. Investigațiile imagistice (CT și PET-CT) făcute la finele tratamentului care s-a întins pe durata mai multor luni au risipit, cel puțin pentru moment, norii negri care îi acoperau orizonturile.
„Cancerul nu fusese învins… Și asta aveam să aflu câteva luni mai târziu”
„Rezultatele investigațiilor imagistice, CT și PET-CT, pe care le-am făcut în luna februarie a acestui an, au arătat că totul este bine după tratamentul cu citostatice. Nu erau semne ale unei tumori în abdomen. Era o reușită imensă la care am sperat pe toată durata terapiei. Părea că ședințele chimo reușiseră să țină boala sub control. Din păcate, lucrurile nu aveau să rămână așa. Cancerul nu fusese învins… Și asta aveam să aflu câteva luni mai târziu”, ne-a spus Daneila Oprea (38 de ani), mamă a doi copii – un băiat de 12 ani și o fetiță de patru ani și jumătate.
Anumite stări nu tocmai obișnuite, unele dureri pe care Daniela le-a interpretat ca fiind ciudate, au făcut-o pe femeie să bată iar ușa medicilor. Din nou, întreaga ființă îi fusese copleșită de teama că tumora s-ar fi putut extinde în abdomen. Din nefericire, temerile femeii s-au adeverit. Mai întâi, examenul ginecologic a arătat că ceva nu e în regulă, că există posibilitatea existenței unei tumori! Confirmarea nenorocirii, a faptului că drama nu luase sfârșit, a venit în luna iunie a acestui an în urma unor analize făcute, în paralel, la două spitale din București. Tumora inițială făcuse matestaze în abdomen!
„Operația e unica șansă de care trebuie să mă agăț. Vreau să fiu în viață pentru copiii mei!”
„Analizele au arătat că am metastaze abdominale. Toate tratamentele chimio pe care le-am făcut nu au reușit să distrugă acea tumoră care, din iunie și până în septembrie a înaintat doi centimetri… Mi-a fugit pământul de sub picioare. Mi-a schimbat orientarea în viață. Acum, există și aceste metastaze care sunt rezistente la citostatice. Singura șansă pe care o mai am este o operație extrem de dificilă care implică riscuri uriașe. Dar e unica șansă de care trebuie să mă agăț. Dacă metastazele ajung la ficat e cam gata…Vreau să trăiesc, vreau să fiu în viață pentru copiii mei! Mai am multe de făcut pe lumea asta!”, este strigătul de ajutor al medicului veterinar Daniela Oprea.
„Îi rog pe toți aceia care pot să mă ajute, care pot să mă susină financiar, să o facă. Timpul nu îmi este aliat!”
Unica șansă a Danielei – acea operație -, vine din Turcia. Medicii oncologi de la Clinica ”Acibadem”, din Istanbul, au consultat-o, i-au făcut deja un set complet de teste, un dosar medical și o așteaptă pentru a stabii ulltimele detalii ale intervenției chirurgicale de extirpare a tumorilor din abdomen.
Pe 26 octombrie, chiar de ziua Sfântului Dumitru, Daniela Oprea – aflată în programul de susținere al Fundației Ringier România -, ar trebui să fie la Istanbul, în cabinetul specialiștilor turci. Dar, pentru asta, are nevoie de cel puțin 23.500 de euro, bani pentru operație. O sumă pe care medicul veterinar nu are cum să o strângă fără ajutorul oamenilor cu suflet și cel al fundațiilor.
„E clar că tumorile sunt rezistente la citostatice. Toți specialiștii care m-au consulat și tratat au ajuns la concluzia că operația este, în acest moment, singura mea șansă. Intervenția poate fi făcută la șase săptămâni de la ultima ședință chimio. Pe 26 (n.r. octombrie) trebuie să ajung în Turcia. Fac testul pentru coronavirus și stabilim data operației. Nu pot să stau prea mult fără citostatice pentru că tumoara poate evolua rapid, imprevizibil. De aceea, îi rog pe toți aceia care pot să mă ajute, care pot să mă susină financiar, să o facă. Timpul nu îmi este aliat!”, spune Daniela cu optimismul omului care știe că nu și-a jucat ultima carte.
Cei care doresc să o ajute pe Daniela o pot face donând în următoarele conturi ale Fundației Ringier România:
RO98 BACX 0000 0012 7457 7001 – RON
RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177 – EUR
Donează online, prin PayPal sau transfer sau redirecționează 3,5 % din impozitul pe venit către Fundația Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro
Citește mai multe despre copiii pe care FUNDATIA RINGIER ii sprijina de 7 ani la rubrica AJUTA COPIII