Bolnav de leucemie, Vlad-Andrei are nevoie de 60.000 de euro ca să supraviețuiască. Băiețelul de șase ani este deja internat într-un spital din Turcia

În urmă cu două luni cumplitul diagnostic  a venit brusc: „leucemie acută mieloblastică de tip M6, eritroblasitcă”. Vlad-Andrei Pascaru, de numai șase anișori, din București, a fost aruncat în lupta cruntă pentru supraviețuire. Pentru a putea continua tratamentul care-l ține în viață, are nevoie de 60.000 de euro.

Amețeli, stări de vomă, temperatură și o stare permanentă de oboseală au fost semnele care i-au făcut pe părinții băiețelului să-l ducă la doctor. S-au gândit la o răceală…Însă, la capătul unui traseu infernal în care copilul a fost examinat de echipe de specialiști din trei spitale (Marie Curie, Victor Babeș și Fundeni), părinții au primit vestea că micuțul suferă de cancer și, mai mult este într-o stare extrem gravă, deoarece boala a apucat, într-un ritm galopant, să facă ravagii în organism.

Doar 10% șanse de supraviețuire în România

”La Marie Curie, l-au diagnosticat cu mononucleoză infecțioasă, dar anemia extrem de severă depistată ulterior la Victor Babeș a făcut ca băiețelul nostru să ajungă pacient la Fundeni. Aici, i-au făcut două puncții ale căror rezultate au fost extrem de diferite de la o zi la alta semn că boala avansa rapid. În România, copilul nostru a primit doar zece la sută șanse de supraviețuire”, povestește Alexandru-Cristian Pascaru, tatăl băiețelului.

Cu un avion medical, Vlăduț a ajuns la Amerikan Hastanesi din Istanbul însă în urma testelor rapide oncologii turci au decis să-l transfere la Koç Üniveritesi Hastanesi, o clinică aflată tot în metropola de pe malul Bosforului. Starea lui de sănătate se depreciase până la nivelul de alarmă (nivel de oxigen scăzut în sânge, tot corpul umflat, existența unui lichid în plămâni și în inimă) așa că până la începerea tratamentului cu citostatice copilul a fost internat la ”Reanimare”. Acum, Vlăduț și-a revenit și a ajuns în cea de-a treia etapă de tratament chimioterapeutic din cel 14 ale programului medical.

”Dacă ne oprim acum, putem pierde totul…”

”Din acea zi (n.r. 3 aprilie 2019), copilașul nostru a rămas internat în Turcia, alături de mama lui. Corpul a răspuns la tratament dovadă fiind scăderea procentului de măduvă afectată de la 25 la sută, la doar doi la sută. Însă, nu ne este ușor să-l ținem acolo. Medicii au estimat că viitoarele costuri vor ajunge la aproximativ 60.000 de euro, doar pentru tratamentul de bază. Fără alte investigații, cazare sau masă. Orice sumă, cât de mică ne este de mare ajutor ca să putem continua tratamentul. Dacă ne oprim acum, putem pierde totul…”, este apelul tatălui lui Vlăduț către cei care pot contribui la strângerea celor 60.000 de euro.

Miracolele se nasc din gesturi mici. Donează orice sumă online, prin PayPal sau transfer. Redirecționează 2 % din impozitul pe venit sau 20% din cel pe profitul firmei tale către Fundația Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro 

Prin sms poți dona 2 euro trimițând textul Vlad Andrei la numărul 8828.  Suma alocată cauzei este de 2 euro și banii se rețin o singură dată. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.

 

 

 

Trimite ACUM un sms la 8828 cu textul și donează 2 EURO. Banii se rețin o singură dată.

Cu sprijinul nostru, îşi pot relua copilăria!