Cum puteți ajuta -fără bani

A ajuta poate fi simplu și chiar gratuit  și distractiv. Iar la sfârșitul zilei, vom ști că am făcut, poate, cel mai important lucru din viața noastră: am ajutat la salvarea unui copil. Scopul Fundației Ringier este de a strânge bani pentru a ajuta copiii grav bolnavi.  Iar strângerea de fonduri se poate face în multe alte feluri, mai ales cu ajutorul unor oameni generoși. Iată câteva idei.

 

Organizează un eveniment

Dacă nu poți oferi bani, creează un eveniment caritabil. Astfel îi încurajezi și pe alții să dea bani și împreună veți face din gestul de a dona un moment frumos. Îți poți implica familia (pentru aniversarea ta), prietenii, colegii (poate fi o ocazie de teambuilding), punând la cale o petrecere sau un „talent show”. Sau poate ești într-un club (fotbal, poker, etc) și faceți împreună o astfel de acțiune caritabilă. Banii se vor strânge din „bilete”, la  licitație sau pur și simplu într-o cutie de donații. La fel, poți oferi acces pentru o seară la un spațiu de evenimente -astfel Fundația Ringier se poate ocupa de fundraising, cu ajutorul altor oameni cu suflet mare.

Vorbește despre cauza noastră

Șansele acestor copii la viață cresc cu fiecare om care aude despre ei și donează. De aceea, simpla popularizare a cazurilor (prin social media, de pildă) este de mare ajutor. Mai mult, dacă ești profesor, ai o școală sau vrei pur și simplu să încurajezi propriul copil să fie generos, îi poți da câteva idei. Poate că e momentul să știe că generozitate nu înseamnă doar să-și doneze hainele și jucăriile, ci și să se implice, creând un mic eveniment caritabil el însuși.

 

Oferă timpul tău

Dacă locuiești în străinătate, acolo unde acești copii trebuie să ajungă pentru tratament, te poți înscrie în grupurile locale de sprijin sau de părinți (poți întreba în comunitatea română de acolo). De asemenea, dacă ești medic și lucrezi în afară, ai putea ajuta cu un sfat sau o recomandare. Spitalele din afară cer să vadă în original actele medicale, așa că poți juca rolul de intermediar, de pildă.

 

 

De ce au nevoie de bani copiii bolnavi ?

Sistemul medical e gratuit în România, doar că tratamentele posibile la noi nu le dau mari șanse acelor copii cu boli foarte grave. În plus, chiar dacă au bani pentru pleca, se întâmplă ca după operație diagnosticul să fie altul sau să apară complicații, iar perioada de recuperare este și ea costisitoare și neacoperită de stat. Din 2012 de când există programul „Ajută copiii” al Fundației Ringier, peste 250 de copii s-au „născut a doua oară” datorită ajutorului, direct sau indirect, al unor oameni generoși. S-au strâns astfel în conturile Fundației circa 7,5 milioane de lei.

Donații în bani se pot face prin transfer în conturile Fundației Ringier RO29 RZBR 0000 0600 1552 6176 – RON sau RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177 – EUR.

 

This post was last modified on %s = human-readable time difference 3:13 pm

Iulia Stancu:
Related Post
Leave a Comment