UPDATE: Banii au fost strânși de către familie.
Un diagnostic nemilos pentru micuța Anastasia (1 an și 8 luni): viața ei depinde de o operație în Germania care costă 165.000 de euro. În octombrie anul trecut universul celor două gemene ale familiei Căpățână-Tăbăcaru a fost răsturnat.
Pe când se aflau la Bacău, la bunici, o răceală a dus-o pe una dintre micuțe, Anastasia, la spital. Foarte curând Anastasia nu s-a mai putut mișca normal. Au urmat alte 3-4 spitale și tot atâtea diagnostice: pneumonie, apoi miozită, encefalită, neurinom al sistemului simpatic paravertebral. După operație și biopsie, ultimul diagnostic este de neuroblastom slab diferențiat al sistemului simpatic paravertebral. Altfel spus, nicio șansă -cel puțin aici în România.
Daniela Tăbăcaru, mama fetiței, explică răbdătoare totul, deși uneori se îneacă în plâns, iar puterea din voce îi slăbește. Stă mereu la spital, împreună cu tatăl fetițelor, pentru că „Anastasia are nevoie de amândoi, se sperie dacă unul pleacă din cameră și rămâne singurică”. Pentru ei nu mai există decât zile în care fetița zâmbește sau nu. Iar micuța a ajuns să se prefacă uneori că doarme atunci când intră doctorii, ca să o lase în pace.
Părinții au căutat singuri, cu disperare, o soluție care să le salveze copilul, pentru că aici, în România, viața ei are un termen limită. Cu ajutorul altor părinți și al unor români plecați în străinătate, au găsit soluția la spitalul Universitar din Achen (Germania), unde se va face o nouă operație, urmată de chimioterapie, radioterapie și eventual transplant de celule stem dacă e nevoie, pentru autoreglare. Doar că, în schimbul vieții Anastasiei, este nevoie de 165.000 de euro, sumă pe care nu o au. Doar câteva zeci de mii de persoane ar putea dona puțin, pentru a schimba destinul ei și asta cât se poate de curând: orice sumă contează pentru a salva fetița cu zâmbet de soare. Ea nu știe, dar numele ei provine dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă „revenire la viață”.
Articol apărut în ziarul LIBERTATEA
Suma de 165.000 de euro îi poate salva viața -altfel spus, 80.000 de oameni care donează 2 euro prin sms (2 euro) la 8828 cu numele „Anastasia. Puteți ajuta, desigur, cu orice sumă donând în conturile Fundației Ringier : RO29 RZBR 0000 0600 1552 6176 – RON pentru lei, respectiv RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177 – EUR pentru euro. Fundația Ringier sprijină copiii grav bolnavi prin programul Ajută Copiii.
This post was last modified on %s = human-readable time difference 11:54 am
Leave a Comment