Pe fondul unei crize generale acute de sânge în spitalele României, Laura Ghioc (grupul de voluntari Albă ca Zăpada), Laura Dima si Adelina Lazăr (grupul Mămici cu Pitici) au inițiat o acțiune intitulată Donează- Salvează, care s-a derulat în primă fază în zilele de 23-24 iulie, la Centrul de Transfuzii Tulcea.
În două zile, peste 80 de tulceni au răspuns cu entuziasm apelului, iar dintre aceștia 60 au fost apți pentru donare. Alți 15 au fost reprogramați chiar pentru aceasta săptămână, iar cei cinci care nu au putut dona au promovat acțiunea chiar la locurile lor de muncă. Un total de 75 de tulceni au donat astfel în total 34 de litri de sânge prețios, care salvează peste 200 de situații medicale, la Spitalul Județean Tulcea, dar si Spitalul Judetean Constanța.
A doua parte a acțiunii va avea loc joi, când se vor alătura, cu siguranță, mai mulți donatori.
Sângele este prețios și chiar determinant în lupta pentru viață. Este o perioadă în care lipsa lui poate determina realmente situații tragice, iar grupul nostru nu a putut rămâne indiferent, inclusiv la apelul public transmis pe Facebook, pe 9 iulie, de către Centrul de Transfuzii Tulcea.
“Mulțumim echipei deosebite de asistenți și medici și doamnei director Gina Onofrei, de la Centrul de Transfuzii, pentru colaborarea excelentă pe care o avem în acest demers pentru viață’, a spus Laura Ghioc, una dintre inițiatoarele campaniei. Practic, timp de 3 zile, în weekend, am fost asaltată de întrebări și exprimări ale dorinței de a dona. Bucurie mai mare nu se poate: să vezi că atâți oameni aleg să se pună în slujba celor suferinzi, dăruind chiar o parte din ei, prin sângele donat. Le mulțumim din suflet donatorilor”, a adăugat cu emoție și Laura Dima.
În această săptămână, grupul se organizează din nou pentru a doua serie de donatori și, de acum înainte, vor derula această acțiune trimestrial. Inițiatoarele și-ar dori ca acțiunea să fie preluată de cât mai multe grupuri din țară, pentru a salva cât mai multe vieți.
This post was last modified on %s = human-readable time difference 9:11 am
Leave a Comment