“Fotbalul este un joc despre sentimente şi inteligenţă”, spunea atât de frumos Jose Mourinho, actualul antrenor al echipei Manchester United.
Asta am simțit și noi, atunci când am fost să-i urmărim la un antrenament de fotbal, pe copiii de la ACS Pescărușul Sarichioi Junior. Am întâlnit acolo copii din medii diferite, dar uniți de o singură dragoste: FOTBALUL. Pe malul Lacului Razelm, într-un peisaj de poveste, găsim o bază sportivă care are nevoie de multe lucruri, dar nu duce lipsă de oameni inimoși. Antrenorul Radu Petre Gabriel a făcut pentru comunitatea din Sarichioi (care în limba turcă înseamna “Sat galben”), cel mai frumos dar: le-a insuflat copiilor dragostea pentru sport și învățătură.
Situația unora dintre ei este foarte grea
Unii nu știu dacă părinții vor avea ce să le pună pe masă acasă, alții vin din alte localități special ca să joace fotbal. Cei mai mulți sunt din familii modeste, nu au suficienți bani pentru echipamente sportive și pentru hainele de zi cu zi, dar au o mare pasiune pentru fotbal.
Micii fotbaliști de la Sarichioi au rezultate bune la învățătura, de altfel vin la antrenamente cu carnetul de note. Fără el, antrenorul nu-i primește pe teren. Doi dintre ei au obținut rezultate bune la Olimpiada de matematică (Cuprian Ștefan și Radu Cosmin) și după cum copiii mărturiseau, fotbalul este viața lor.
Am văzut un antrenament cu copii frumoși și foarte concentrați pe joc, disciplinați și cu multă personalitate. Cred că România are o bază de juniori pe care poate conta în viitor, fotbalul nostru are o șansă de a se ridica din nou.
Visul lor de a face performanță este foarte mare, an de an se pregătesc și câștigă competiții la toate categoriile de vârstă (locul 3 pe județul Tulcea la juniorii C, locul 2 cu juniorii D, locul 2 la Olimpiada școlara, locul 1 la Cupa 1 Iunie, la Cupa Zăpezii, locul 2 cu grupa 2007, locul 3 cu grupa 2008-2009).
Antrenorul Radu Petre se zbate pentru a le face rost de bani pentru deplasări, pentru turnee, pentru echipament și chiar pentru mâncarea micilor sportivi.
Are nevoie de sprijin ca să scoată din acești mici fotbaliști, niște adevărați campioni. Fundația Ringier este alături de acest proiect și va continua să sprijine, cu ajutorul cititorilor, această asociație, care cu siguranța va fi baza de pornire a unui viitor Hagi, Popescu, Petrescu sau Duckadam.
Cum ii poti ajuta pe copiii de la ACS Pescărușul Sarichioi Junior
Cine doreşte să-i întindă o mână de ajutor puştiului de 11 ani, greu încercat de soartă, o poate face donând 2 euro printr-un SMS la 8828 cu textul «Pescarușii ». Pentru sume mai mari se pot face donaţii în conturile Fundaţiei Ringier:
RO29 RZBR 0000 0600 1552 6176- RON
RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177- EURO, deschise la Raiffeisen Bank
Redirecţionează 2% din impozitul pe venit către Ringier Foundation, Cod de identificare fiscală 22962839
*Suma alocată cauzei este de 2 euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom Romania Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reţinută la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.