“Fenomenul de bullying există în societatea românească şi e mare nevoie să ştim să îl identificăm corect, să conştientizăm că este o formă de violenţă, care are efecte nocive asupra sănătăţii oamenilor. E nevoie să lucrăm în echipă interdisciplinară pentru a dezvolta şi implementa o campanie naţională de prevenire şi intervenţie în cazuri de bullying, ca să putem avea o societate mai sănătoasă şi mai empatică.” Nadia Tătaru, Asociaţia Părinţilor Isteţi şi fondatoare Itsy Bitsy FM.
La dezbatere a participat şi deputatul Andrei Pop, unul dintre viitorii iniţiatori ai legii bullying-ului:
“În următoarea perioadă vom decide forma finală a definirii, pentru a evita situaţii de dublă reglementare, astfel încât conceptul să fie clar tuturor, atât adulţilor, cât şi copiilor. Probabil în termen de o lună vom avea forma proiectului de lege şi vor urma paşii procedurali pentru includerea în dezbatere în fluxul legislativ.” deputat Andrei Pop
Grupul de iniţiativă din cadrul Campaniei de prevenire a bullying-ului mai are în lucru următoarele aspecte din rezoluţia asumată la Masa rotundă de la Parlament, de pe 12 martie:
- Definirea rolului tuturor participanţilor la bullying, inclusiv a martorilor – şi includerea lor în cadrul legislativ;
- Conştientizarea fenomenului în societate, la nivelul tuturor stakeholderilor;
- Organizarea/înfiinţarea unui centru de raportare şi monitorizare a tuturor cazurilor de bullying, conform definiţiei. Stabilirea modului de organizare şi funcţionare a acestei instituţii;
- Comunicarea, revizuirea şi îmbunătăţirea (acolo unde este cazul) legislaţiei deja existente, care reglementează violenţa asupra copiilor, hărţuirea, dreptul la demnitate;
- Identificarea unor soluţii legislative de optimizare a activităţii consilierilor şcolari prin normarea posturilor acestora de la 800 la 400 de copii;
- Crearea unui program naţional de prevenire şi conştientizare a fenomenului de bullying în România;
- Implicarea copiilor în analiza şi definirea termenului de bullying şi prezenţa lor în dezbaterea despre stoparea fenomenului de bullying în România;
- Implicarea mediului universitar în dezbaterea despre stoparea fenomenului de bullying în România.
La nivel european, România se situează pe locul 3 la bullying în clasamentul celor 42 de ţări în care a fost investigat fenomenul, potrivit raportului Organizatiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
În studiul naţional efectuat de Organizaţia Salvaţi Copiii în anul 2016 se arată că: 1 din 4 copii era umilit în mod repetat la şcoală, în faţa colegilor;
- 1 din 6 copii era bătut în mod repetat;
- 1 din 5 copii umilea în mod repetat un alt copil la şcoală;
- în mod repetat, în şcoală, 3 din 10 copii erau excluşi din grupul de colegi;
- 7 din 10 copii au fost martorii unei situaţii de bullying în mediul şcolar.
La dezbatere au participat reprezentanţi ai: Parlamentului, Serviciului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din Poliţiei Capitalei, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Organizaţiei Salvaţi Copiii, Asociaţiei Telefonul Copilului, Colegiului Psihologilor, Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, mediatorul şcolar Bruno Demaille, reprezentanti ai Consiliului Naţional al Elevilor, lingvista Dana Papadima, reprezentanţi ai Point Public Affairs, Itsy Bitsy FM şi ai Asociaţiei Părinţilor Isteţi etc.
Leave a Comment